Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Seară cu surprize în turul trei preliminar al Ligii Campionilor

Seară cu surprize în turul trei preliminar al Ligii Campionilor

Seară cu surprize în turul trei preliminar al Ligii Campionilor
Sursa foto: Foto: uefa.com
de M.T.    |    30 Iul 2014   •   23:53

Campioana Azerbaidjanului, Qarabag FK, a produs surpriza serii în Liga Campionilor, reuşind să câştige cu 2-1 pe teren propriu prima manşă disputată împotriva austriecilor de la FC Salzburg.

Danilo Dias a deschis scorul pentru gazde după doar două minute, Salzburg restabilind egalitatea prin Jonatan Soriano, în minutul 77. Cu patru minute înainte de final, Reynaldo a adus victoria azerilor, care visează la o calificare istorică în playoff-ul competiţiei.

Qarabag nu va avea însă o misiune uşoară în Austria, căpitanul Admir Teli şi autorul golului victoriei, Reynaldo, urmând să lipsească în returul de săptămâna viitoare, după ce au fost eliminaţi. De cealaltă parte, şi Salzburg a terminat meciul cu un om mai puţin, Christian Schwegler primind direct cartonaşul roşu în finalul primei reprize.

Rezultatul din Azerbaidjan nu a fost singura surpriză a zilei de miercuri.

Pe stadionul Antonis Papadopoulos, din Larnaca, AEL Limassol s-a impus cu 1-0 în faţa ruşilor de la Zenit St. Petersburg, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Lukasz Gikiewicz, la mijlocul reprizei secunde.

De asemenea, neaşteptat succesul clar obţinut de Legia Varşovia, scor 4-1, în faţa lui Celtic Glasgow, campioana Poloniei, care a ratat şi două penaltyuri, ambele prin Vrdoljak, devenind acum marea favorită la calificare.

Succesul categoric al Legiei s-a conturat după pauză, când Celtic a evoluat în inferioritate numerică, din cauza eliminării lui Ambrose în minutul 44.

O mică surpriză s-a produs şi la Rotterdam, acolo unde Besiktas a reuşit să învingă pe Feyenoord cu 2-1, în timp ce francezii de la Lille se pot considera deja calificaţi, după victoria cu 2-0 obţinută pe terenul lui Grasshoppers.

Liga Campionilor, Turul trei preliminar


Qarabag  (Azerbaidjan) - Salzburg (Austria) 2-1
AEL Limassol (Cipru) - Zenit (Rusia) 1-0
HJK Helsinki (Finlanda) - APOEL  (Cipru) 2-2
Dnipro (Ucraina) - FC Copenhaga (Danemarca) 0-0
Grasshoppers (Elveţia) - Lille (Franţa) 0-2
Standard Liege (Belgia) - Panathinaikos (Grecia) 0-0
Feyenoord (Olanda) - Besiktas (Turcia) 1-2
Ludogorets (Bulgaria) - Partizan (Serbia) 0-0
AaB (Danemarca) - Dinamo Zagreb (Croaţia) 0-1
Maribor (Slovenia) - Maccabi Tel Aviv (Israel) 1-0
Legia (Polonia) - Celtic Glasogow (Scoţia) 4-1

Marţi

Sparta Praga (Cehia) - Malmo (Suedia) 4-2
Slovan Bratislava (Slovacia) - Sheriff (Moldova) 2-1
Debrecen (Ungaria) - BATE Borisov (Belarus) 1-0

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close