Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Formula 4: Un prim sezon promiţător pentru Mick Junior, fiul lui Michael Schumacher

Formula 4: Un prim sezon promiţător pentru Mick Junior, fiul lui Michael Schumacher

Formula 4: Un prim sezon promiţător pentru Mick Junior, fiul lui Michael Schumacher
05 Oct 2015   •   23:29

Mick Schumacher a încheiat primul său sezon în Formula 4 cu un promițător loc 10 în clasamentul general, duminică, la Hockenheim, lăsând să se înțeleagă că va urma calea ilustrului său tată Michael Schumacher, scrie Agerpres.

''Sezonul a fost plăcut. Vom vedea ce va fi anul viitor'', a declarat Mick Junior, la canalul german Sport1, după ultima cursă marcată de numeroase întreruperi și în care Mick a urcat de pe poziţia a 27-a pe locul 7.

La 16 ani, Mick Jr. a terminat al 3-lea ''rookie'' al campionatului, câștigat de compatriotul său Marvin Dienst, cu doi ani mai în vârstă decât el.

Fostul vicecampion mondial de karting a obținut trei podiumuri în sezonul 2015 la volanul unei mașini a scuderiei olandeze Van Amersfoort, între care o victorie încă din prima din cele opt etape, pe circuitul german de la Oschersleben.

''Mick a fost norocos cu prima sa victorie. A avut apoi o mică scădere, după care și-a revenit și situația s-a ameliorat'', a comentat Frits van Amersfoort, patronul scuderiei.

''A făcut progrese importante. Se ştie acum că Mick are un rol important în competiție'', a adăugat el.

''Sunt foarte mulțumită de cum s-a desfășurat acest sezon'', a declarat la rândul său managerul Sabine Kehm, care și-a luat responsabilitatea de a-l proteja pe Mick Jr. de presiunea mediatică, în timp ce tatăl său își continuă convalescența după un teribil accident de schi survenit pe 29 decembrie 2013 la Meribel, în Alpii francezi.

''Vom vedea de acum, cu calm, cum vor evolua lucrurile'', a adăugat ea.

Fiul septuplului campion mondial de Formula 1 și-ar putea continua experiența în Formula 4 sau ar putea urca la o categorie superioară, în Formula 3, unde este angajată scuderia Van Amersfoort.

 

×
Subiecte în articol: Michael Schumacher
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close