Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei: Povestea incredibilă a fraţilor adoptaţi din România, care s-au regăsit în SUA după 18 ani

Sinteza Zilei: Povestea incredibilă a fraţilor adoptaţi din România, care s-au regăsit în SUA după 18 ani

Sinteza Zilei: Povestea incredibilă a fraţilor adoptaţi din România, care s-au regăsit în SUA după 18 ani
06 Iun 2014   •   12:13

25 de perechi de blugi. Pentru atât l-a dat familia pe Ionuţ, la începutul anilor 90, mamei din America. Un preţ ridicol care a schimbat, însă, în bine destinul unui copil bolnav.

Ajuns în Statele Unite, Ionuţ a devenit Alex şi a descoperit ce înseamnă dragostea şi o familie adevărată. A mai primit un frate, tot din România, pentru că americanii care i-au redat dreptul la o viaţă decentă au vrut să nu fie singur. Iar cel pe care l-a câştigat şi-a regăsit peste Ocean, după 18 ani, fratele de sânge.

Acum, sunt trei, două familii şi o poveste care întrece orice imaginaţie. O poveste care a impresionat America şi care acum scrie un nou capitol în România.

"Este o poveste ca în filme. Vorbim de copii vânduţi pe blugi, pe biscuiţi sau valize de săpun
", a afirmat Ana Morar, reporterul Observator care s-a ocupat de cazul celor trei tineri, în ediţia de joi a emisiunii "Sinteza Zilei".

Rob, Tom şi Ionuţ au fost invitaţii lui Mihai Gâdea, la "Sinteza Zilei", unde au vorbit despre familiile lor din SUA şi despre puţinele informaţii pe care le au despre România.

"Nu am resentimente faţă de părinţii naturali. Ei mi-au salvat viaţa", a spus Ionuţ, la Antena3.

"Nu putem da timpul înapoi (...) dar poate că ar merita ca generaţia tânără să fie instruită să nu-şi mai trimită copiii în orfelinate. Este traumatizant numai să vezi, dar să te mai şi pui în pielea lor", a declarat senatoarea PSD Ecaterina Andronescu, invitată în ediţia de joi a emisiunii "Sinteza Zilei", de la Antena 3.



×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei Ecaterina Andronescu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close