Antena 3 CNN Actualitate Mariana Rarinca, ARESTATĂ după ce a sunat la Antena 3

Mariana Rarinca, ARESTATĂ după ce a sunat la Antena 3

Mariana Rarinca, ARESTATĂ după ce a sunat la Antena 3
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    24 Mai 2015   •   20:37
Mariana Rarinca, femeia arestată 191 de zile, nevinovată, şi acuzată că a şantajat-o pe preşedinta Instanţei Supreme, Livia Stanciu, a fost ţinută după gratii, după ce a sunat la Antena 3.
 
Dezvăluirea a fost făcută duminică, la emisiunea Punctul de Întâlnire, de la Antena 3.

Jurnalistul Răzvan Savaliuc, editor la luju.ro, a prezentat documentul care arată că femeia în vârstă de 56 de ani, în preziua arestării ei, a sunat la Antena 3, nemaisuportând situaţia în care se afla. Era şomeră, nu avea bani şi voia să-şi primească banii pe care i-ar fi datorat şefa Instanței supreme. Astfel, s-a hotărât să contacteze un trust important de presă.
 
Potrivit documentului, Mariana Rarinca a sunat la Antena 3 pe 8 iunie 2014, la ora 15.42 şi i-a răspuns robotul telefonic.


 
Pe 21 mai, Mariana Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, a fost achitată definitiv. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, care a apreciat că femeia nu se face vinovată de faptele pentru care a fost denunţată de Livia Stanciu. 
 
În prima instanţă, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti o condamnaseră la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. 
 
Livia Stanciu a susţinut în plângerea depusă că Mariana Rarinca a ameninţat-o cu darea în vileag a unor fapte imaginare, compromiţătoare pentru şefa Curţii Supreme şi pentru soţul ei. Ca să nu se întâmple acest lucru, Stanciu ar fi trebuit să plătească de 20.000 de euro.

Pe 10 iunie 2014, femeia care a şantajat-o pe preşedinta ICCJ, Livia Stanciu, de la care ar fi cerut 20.000 de euro pentru a nu face publice informaţii presupus compromiţătoare, a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Ulterior, ea a stat în arest încă cinci lui. 

Procurorii arată, în ordonanţa de reţinere, că în perioada aprilie - 3 iunie, Mariana Rarinca ar fi ameninţat-o pe preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, "cu darea în vileag a unor fapte imaginare, în scopul de a dobândi pentru sine, în mod injust, un folos patrimonial".
    
"Mai mult, inculpata a ameninţat persoana vătămată cu divulgarea către presă (un post de televiziune) a unor date compromiţătoare despre aceasta şi familia acesteia, susţinând că deţine înscrisuri şi alte mijloace de probă cu care îşi poate proba afirmaţiile", precizat DNA, într-un comunicat.
   
Surse din DNA declarau la acea vreme că femeia care ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu a lucrat cu soţul magistratului. Ea susţinea că bărbatul îi datora bani şi i-a cerut judecătoarei 20.000 de euro, pentru a nu face public acest lucru. Astfel, judecătoarea Livia Stanciu a sesizat la DNA faptul că a fost şantajată. 

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close