Antena 3 CNN Politică Schimb de replici între Cătălin Ivan şi Gabriela Firea, pe tema separării funcţiilor politice

Schimb de replici între Cătălin Ivan şi Gabriela Firea, pe tema separării funcţiilor politice

Schimb de replici între Cătălin Ivan şi Gabriela Firea, pe tema separării funcţiilor politice
Sursa foto: Foto: VideoNews
12 Dec 2014   •   18:13
Victor Ponta nu mai vrea ca parlamentarii şi şefii de Consilii Judeţene să ocupe funcţiile mai mult de două mandate. Iar în PSD, premierul vrea să separe funcţiile politice de cele administrative. 
 
În partid există voci care cer ca sistemul să se aplice şi în cazul său.
 
Europarlamentarul PSD, Cătălin Ivan, a explicat, în emisiunea "100 de minute", realizată de Alessandra Stoicescu, că nu este de acord cu această idee şi a subliniat din nou că "baronii" nu există şi aceştia sunt "oameni cu voturi în spate". 
 
"Este o greşeală fundamentală să discuţi despre reformarea partidului şi astfel de măsuri şi să le lansezi public înainte să le discuţi în partid. Nu a fost o dezbatere, un proiect discutat cu cei vizaţi, cu membrii de partid, să vedem dacă este în regulă, dacă nu, dacă sunt alte propuneri. Acuma, lansată public, este o discuţie pe care o avem cu toţii. Este pripit şi nu rezolvă situaţia dacă limitezi mandatele aleşilor. Nu cred că este o soluţie ca preşedintele CJ să nu fie preşedinte de partid. Văd acum că preluăm din limbajul Monicăi Macovei. Acum există "baroni". Aceşti "baroni" nu există, am mai zis. Sunt oameni care au primit încrederea cetăţenilor din oraşul respectiv, nu sunt baroni, sunt oameni cu voturi în spate. Dacă preluăm discursul Monicăi Macovei nu o să câştigăm mai multe voturi."
 
Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a explicat că parlamentarii PSD sunt alături de conducerea partidului, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, în aplicarea proiectului de modernizare a PSD, poziţie criticată de fostul purtător de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.
 
"Doamna Firea face o greşeală de comunicare. Dă o declaraţie personală, sub sigla de purtător de cuvânt al PSD. Declaraţia dânsei este personală. Nu s-a discutat în partid, ca să fie o poziţie oficială trebuie să fie asumată de partid. Doamna Firea a vorbit ca senator.Domnul Dragnea a fost trei mandate consecutiv preşedinte al CJ Teleorman."
 
Gabriela Firea şi Cătălin Ivan au avut şi un schimb de replici în direct, în emisiune, faţă de decizii, funcţii şi declaraţii pe acest subiect. 

 
Gabriela Firea a explicat că poziţia exprimată în comunicat nu este a ei personală, ci a partidului, doar că Ivan nu o ştie, pentru că nu face parte din BPN. 
 
"Nu vreau să vă deranjez emisiunea, nu am acest bizar obicei de a îmi completa colegii din studio, eu nu am dat o declaraţie în nume personal,  nici în calitate de senator, nici în calitate de vicepreşedinte. Această declaraţie este asumată de preşedintele partidului şi este rezultatul discuţiei din BPN-ul care a avut loc în urmă cu câteva zile. Domnul Ivan nu face parte din BPN, de aceea nu ştia de această poziţie. Nu mi-aş permite să am păreri personale în legătură cu tot partidul. E normal ca forurile de conducere să aibă poziţii, au fost discuţii şi ieri şi azi dimineaţă şi un comunicat, semnat de mine ca purtător de cuvânt al PSD."
 
Cătălin Ivan a contrazis-o pe Gabriela Firea şi a explicat că este membru în BPN, dar că o astfel de idee trebuie discutată în CEX, nu în BPN. 
 
"Sunt membru în BPN, pentru că sunt lider grupului din Parlamentul European. Dar o astfel de discuţie trebuie purtată în CEX, nu în BPN."

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close