Antena 3 CNN Politică Dezvăluiri din dosarul omului lui Udrea. ŞPAGA electorală, prezentată ca AJUTOR UMANITAR

Dezvăluiri din dosarul omului lui Udrea. ŞPAGA electorală, prezentată ca AJUTOR UMANITAR

Dezvăluiri din dosarul omului lui Udrea. ŞPAGA electorală, prezentată ca AJUTOR UMANITAR
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    24 Apr 2014   •   16:22

Dezvăluiri incredibile din dosarul de corupţie în care procurorii cer arestarea fostului deputat PMP Florin Popescu, un apropiat al Elenei Udrea. 


Unul dintre oamenii lui Popescu l-ar fi minţit pe proprietarul depozitului unde urma să fie depozitată şpaga electorală, spunând că puii sunt de fapt pentru o acţiune umanitară organizată de Consiliul Judeţean. 

De asemenea, pentru ca mita să nu fie descoperită, reprezentanţii firmelor implicate au făcut avize false de însoţire a mărfii, adică pentru cele 70 de tone de carne.

În replică, Florin Georgescu a spus reporterilor Antena 3 că nu vrea să comenteze absolut nimic pe marginea acestor informaţii.

Demersul vine după ce DNA a cerut aviz pentru arestarea preventivă a lui Florin Popescu, în dosarul în care acesta este acuzat că a cerut administratorului unei firme aproximativ 70 de tone de pui, în valoare de peste 400.000 lei, pentru a le da cetăţenilor în campania electorală din iunie 2012.

Cererea de arestare a lui Florin Popescu s-ar putea discuta în Parlament cel mai devreme peste două săptămâni. Amânarea e dată de vacanţa prelungită a deputaţilor, care nu prea vor ajunge pe la Parlament în perioada următoare. 

Deputatul Florin Popescu a anunţat, miercuri, că îşi suspendă activitatea în PMP până la clarificarea situaţiei sale şi că s-a retras şi din lista de candidaţi ai acestei formaţiuni la euroalegeri, precizând că se pune la dispoziţia Justiţiei şi că nu este necesară cererea de arestare preventivă.

Florin Popescu: DNA mă acuză că am luat nişte saci cu produse agricole. Oricum, nu sunt droguri

Florin Popescu a fost lider al filialei PDL Dâmboviţa şi preşedinte al CJ Dâmboviţa în mandatul 2008-2012. În decembrie 2012, Florin Popescu a obţinut un mandat de deputat în Dâmboviţa. La începutul lunii februarie 2014, Florin Popescu a demisionat din PDL, iar ulterior s-a înscris în PMP.
 

×
Subiecte în articol: Florin Popescu Elena Udrea
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close