Antena 3 CNN Externe "Femeile sunt VÂNDUTE sau transformate în sclave", copiilor li se ia sânge cu FORŢA ori sunt puşi să comită atacuri SINUCIGAŞE. Peste 2.000 de oameni, prizonieri în Irak

"Femeile sunt VÂNDUTE sau transformate în sclave", copiilor li se ia sânge cu FORŢA ori sunt puşi să comită atacuri SINUCIGAŞE. Peste 2.000 de oameni, prizonieri în Irak

"Femeile sunt VÂNDUTE sau transformate în sclave", copiilor li se ia sânge cu FORŢA ori sunt puşi să comită atacuri SINUCIGAŞE. Peste 2.000 de oameni, prizonieri în Irak
Sursa foto: Foto: dailyshelter.com
de M.Z.    |    01 Sep 2014   •   16:34
Peste 2.000 de femei şi copii sunt sechestraţi în Irak de către jihadiştii din gruparea radicală Statul Islamic (SI), care-i ţin prizonieri în diverse locuri, potrivit informaţilor compilate de misiunea ONU în această ţară care crede că cifra reală ar putea fi "mult mai mare".
 
"Misiunea (ONU) a fost contactată de femei sechestrate care au informat că SI le-au luat copiii şi că femeile sunt predate luptătorilor, vândute sau transformate în sclave pentru că refuză să se convertească (la islam)", a declarat coordonatorul experţilor şi al grupurilor de lucru în domeniul drepturilor omului al ONU, Chaloka Beyani, informează EFE, potrivit Agerpres.
 
Într-o reuniune de urgenţă a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU pe tema situaţiei din Irak a fost denunţată şi recrutarea forţată a copiilor de către gruparea islamistă, care-i trimite în mod frecvent la luptă, pe post de scuturi umane care să-i protejeze pe luptătorii jihadişti. 
 
Altor copii li se ia sânge cu forţa care este apoi folosit pentru a-i trata pe insurgenţii răniţi în lupte, alţii sunt obligaţi să patruleze, să ocupe posturi de control ilegale şi, în unele cazuri, să comită atacuri sinucigaşe.
 
"Informaţii verificate în Mosul, precum şi în Salah ad-Din şi Diyala, relevă folosirea copiilor de 13 ani pentru a patrula alături de membri adulţi ai SI, cărând arme care uneori sunt mai grele decât ei", a declarat la rândul său reprezentantul special al ONU pentru copiii implicaţi în conflicte armate, Leila Zerrougui. 
 
Ea a spus că s-au primit informaţii cu privire la existenţa a 413 cazuri de încălcări ale drepturilor copiilor, de la începutul anului. 
 
Faptele "cele mai frecvente sunt asasinatele şi amputările la copii, cu 693 de cazuri raportate, din cauza atacurilor fără discriminare şi a bombardamentelor în zonele populate, atât din partea forţelor guvernamentale, cât şi a grupărilor rebele, inclusiv SI".
 
ONU a mai denunţat şi încălcările flagrante la adresa libertăţii religioase din Irak, prin convertiri forţate, expulzări sau exterminarea comunităţilor religioase care nu sunt sunite. Jihadiştii distrug - prin demolare sau dinamitare - structuri de mare importanţă culturală şi religioasă, precum moschei, sanctuare şi alte lăcaţuri de cult.
  
SI "nu este un fenomen irakian, ci o prezenţă transnaţională care reprezintă un pericol iminent pentru toate ţările lumii", a declarat ministrul irakian pentru Drepturile omului, Mohammed Shia al-Sudani, care a prezentat rezoluţia celor 47 de state membre ale Consiliului.
 
"Toate statele trebuie să se unească împotriva acestei ameninţări", a subliniat reprezentantul iranian pe lângă ONU, Mohsen Naziri Asl.
 
Începând cu 9 iunie, insurgenţi suniţi conduşi de jihadişti ultraradicali din SI au preluat controlul asupra unor vaste teritorii din Irak. Acuzată de ONU de crime de război, de crime împotriva umanităţii şi de epurare etnică şi religioasă, SI - care operează şi în Siria vecină - şi-a multiplicat atacurile în regiunile pe care le controlează în cele două ţări.
 
Citiţi şi "Fiecare femeie a fost VÂNDUTĂ cu 1.000 de dolari, după ce a fost CONVERTITĂ la Islam". Apoi, se căsătoreau cu terorişti din Siria
 

×
Subiecte în articol: Irak islam
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close