Antena 3 CNN Economic Ponta, lovitură dură pentru Chevron. Ce se întâmplă cu gazele de şist

Ponta, lovitură dură pentru Chevron. Ce se întâmplă cu gazele de şist

Ponta, lovitură dură pentru Chevron. Ce se întâmplă cu gazele de şist
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    24 Apr 2014   •   23:08
În România nu vor fi exploatate gaze de şist în următorii cinci ani, dar este important să-şi asigure independenţa energetică, precum şi pe cea a Republicii Moldova, din producţie internă şi cu respectarea celor mai înalte standarde de mediu, a declarat joi premierul Victor Ponta.
 
"Deocamdată şi în următorii cinci ani, în România nu se va exploata niciun metru cub de gaze de şist. În al doilea rând, mă uit pe harta Europei şi cam toţi vecinii noştri au dat deja - cu excepţia Bulgariei, e adevărat, care probabil că a luat o decizie politică, nu neapărat tehnică - autorizaţii pentru explorări pentru gaze de şist. Trei, că în următorii cinci ani, România are obligaţia de a-şi pune la punct cea mai performantă şi modernă legislaţie de protecţie a mediului, în aşa fel încât, dacă peste cinci ani chiar se va exploata, să avem toate garanţiile", a spus premierul Ponta la RRA, potrivit Agerpres.
 
Victor Ponta a adăugat, totodată, că problema exploatării gazelor de şist trebuie pusă şi în contextul asigurării din resurse proprii de către România a necesarului de gaze.
 
"Aici lucrurile sunt simple: dacă nu avem gaze din producţia internă, le cumpărăm de la Gazprom, că nu avem alt producător prin zonă care se ne vândă gaze. Or, eu cred că pentru România, să asigure pentru România şi pentru Moldova independenţa energetică, e un obiectiv atât de important, încât în toate modurile, repet, cu păstrarea celor mai înalte standarde de mediu, dar toate modurile prin care putem să avem aceste resurse, din Marea Neagră, de oriunde din România, trebuie să le folosim, nu trebuie să le dăm cu piciorul, ca să nu depindem de gazul din Rusia", a mai declarat premierul.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta Gaze de sist
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close