Antena 3 CNN Actualitate Lia Olguța Vasilescu: "Este inadmisibil la ce s-a ajuns. România riscă o condamnare pentru ce s-a întâmplat în dosarul meu"

Lia Olguța Vasilescu: "Este inadmisibil la ce s-a ajuns. România riscă o condamnare pentru ce s-a întâmplat în dosarul meu"

Lia Olguța Vasilescu: "Este inadmisibil la ce s-a ajuns. România riscă o condamnare pentru ce s-a întâmplat în dosarul meu"
24 Iul 2016   •   20:23

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, cea care a fost trimisă în judecată, a dezvăluit la Antena 3, în emisiunea Punctul de Întâlnire, realizată de Radu Tudor, că i s-a propus să facă denunțuri împotriva fostului primar al Sibiului, Klaus Iohannis, actual președinte.

”Mi s-a cerut să fac denunțuri, dar pe mine nu mă interesează asta”, a spus edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Lia Olguța Vasilescu a explicat și la ce s-a referit când a declarat că urmează “o bombă atomică”, dacă va vorbi public despre ce știe:

“Dacă voi vorbi în spațiul public, pentru că instituțiile au fost deja informate. România riscă o condamnare pentru ce s-a întâmplat în dosarul meu. Este foarte grav. Ce au făcut procurorii pentru a ajunge la niște “probe”, la ce s-au pretat aruncă în aer statul de drept. Lucrurile acestea le știu, am făcut o informare unei instituții care poate să cerceteze, dacă nu se va pronunța, voi ieși în spațiu public și mă voi adresa și instituțiilor internaționale. S-a dorit execuția mea. Dar trebuie să verifice instituțiile care au căderea să verifice. Eu am transmis o scrisoare în aprilie, nu am primit niciun răspuns. Mă voi apăra și în spațiul public și în instanță și în organismele internaționale. Este inadmisibil la ce s-a ajuns în România.”

"Eu nu mi-am văzut dosarul, mi-au dat dosarul de sute de pagini, să mă uit cinci minute pe el. Declarații de martor care s-au schimbat, după ce am ieșit de la DNA și am făcut prostia să spun că declarațiile martorilor se bat cap în cap. Seara, au fost chemați, li s-a spus ce să spună, dimineața au fost rechemați și și-au schimbat declarațiile. Eu am fost în arest la domiciliu aproape o săptămână. În mod normal, ți se dă lista cu cine nu are voie să te contacteze. Mie nu mi-a venit lista cu interzișii până cu o zi înainte de a merge înapoi la instanță."

Ideea cu denunțul ar fi pornit după ce Olguța Vasilescu a spus la TV că ce a făcut ea la Primăria Craiovei s-a întâmplat la mai multe primării din țară. Apoi, ar fi fost întrebată dacă nu vrea să facă împotriva lui Iohannis, care a condus Sibiul.

Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie sub acuzaţiile de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani.

Procurorii DNA susţin că edilul Craiovei ar fi obligat mai mulţi oameni de afaceri să-i sponsorizeze campania electorală în 2012.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close